Sunt Carmen, asistent medical, tehnician nutriționist, consilier dezvoltare personală și lucrez în slujba sănătății de peste 3 decenii.
Dorința de a ajuta oamenii m-a determinat să aleg o carieră în domeniul medical.
De-a lungul timpului am întâlnit cazuri în care pacienții continuau să acuze diverse simptome, deși investigațiile paraclinice erau în limite normale. Acest aspect m-a făcut să înțeleg că atât omul cât și boala trebuiesc abordate la nivel holistic, precum și faptul că originea bolii poate fi dată de credințe limitative și experiențe trecute, care dictează prezentul și viitorul, ceea ce m-a determinat să explorez tehnici noi precum hipnoza, unde se pot întâmpla miracole.
Dacă și tu te regăsești într-o astfel de situație, te invit într-o călătorie transformatoare unde vom explora vastul potențial al subconștientului tău, unde vom sfărâma iluziile și obstacolele care te-au ținut în loc atâta timp.
Dacă te consideri un perdant al luptei cu kilogramele în plus, hai să punem un inel gastric virtual fără dureri și efecte secundare.
Te aștept să vedem împreună lumea nevăzută, să aliniem lumea interioară cu cea exterioară.